Serena şi Venus Williams au primit o veste pe care sperau că nu o vor mai auzi vreodată! Robert Maxfield, cel care a ucis-o pe sora lor vitregă, a fost eliberat din închisoare. Maxfield a executat 12 de detenţie şi a fost scos de după gratii pentru bună purtare.
Price se afla pe scaunul din dreapta al maşinii conduse de prietenul ei, când a fost lovită în cap de gloanţele unei rafale AK-47. Prietenul ei era ţinta, însă acesta a scăpat nevătămat. Robert Maxfield făcea parte din faimoasa bandă Southside Crips din Compton Los Angeles.
Acum a ajuns la 38 de ani şi a fost eliberat pentru comportamentul de la închisoare, anunţă Daily Mail. Price era fiica dintr-o relaţie anterioară a mamei surorilor Williams, Oracene. Cele trei fete erau extrem de apropiate, iar Price chiar făcea parte din staff-ul Serenei şi a lui Venus până cand a fost ucisă.
„Înainte ca toată lumea să se mire de victoria entuziasmantă obţinută de Konta în faţa Serenei Williams. Criminalul Robert Maxfield, cel care a ucis-o pe sora vitregă a acesteia, a fost eliberat. Acest lucru ar putea aduce amintiri grele în mintea Serenei!”, a scris un fan al americancei, pe Twitter.